ZUGO: Aleargă prin „iad”. Ce surprize te așteaptă la cea mai fioroasă cursă a anului – HellRun 2017?

1509085996185

Mâine, 28 octombrie, începând cu ora 18:00, va avea loc cea de-a doua ediție a cursei costumate HellRun. Organizatorii, mama.md și sporter.md, au pus la punct toate detaliile desfășurării evenimentului, astfel încât să vă simțiți cât mai bine împreună cu picii Dvs. în cadrul celui mai „fioros” eveniment al anului.

Respectiv, în zona de start vor fi amenajate mai multe corturi, unde vă veți putea pregăti pentru cursă, dar și unde veți avea posibilitatea să vă relaxați înainte de start. Este vorba despre Paint Zone, unde artiștii vor picta toți doritorii pe corp și pe față cu vopsea specială și fosforescentă, contra unei sume simbolice.

La fel, va fi amenajat HellRun Shop, unde veți putea achiziționa accesorii specifice Halloween-ului, printre care măști, accesorii fosforescente și alte chestii interesante.

Iar pentru ca să nu stați flămânzi sau să nu înghețați, va fi amenajată Food Zone, unde veți putea cumpăra gustări și băuturi calde. În afară de asta, veți putea servi pop-corn, vată pe băț sau alte dulciuri delicioase.

Specificul curselor de familie este că fiecare participant primește daruri. Respectiv, la începutul evenimentului, fiecare va primi o cutie în care va colecta darurile de pe traseu, iar de-a lungul distanței vor fi amenajate pit-stopuri, unde voluntarii le vor repartiza.

Totodată, pe traseu veți fi întâmpinați de monștri, zombi, stafii și alte surprize fioroase. Fiți gata să le faceți față și să nu vă lăsați pradă acestora! Vă așteptăm în Grădina Botanică, pe 28 octombrie, pentru a petrece Halloween-ul într-un mod inedit și activ.

Mai multe detalii pe hellrun.md.