Costume de carnaval în Chișinău pentru Naturalis HellRun – unde să le procurăm sau să le închiriem?
Lasați-vă fantezia să zboare!
Înainte de a trece la descrierea propunerilor din capitală, credem că este important ca părinții să acorde o atenție aparte la unele momente astfel încât copii să se bucure de sărbătoare, iar după sărbătoare să nu rămână dezamăgiți.
Permite-i copilului să aleagă singur. Chiar și un copil în vârstă de 3-4 de ani are propriile idei clare despre eroul în care vrea să se transforme de sărbători, iar copiii mai mari cu atât mai mult. Desigur, gusturile și interesele copilului nu pot coincide cu dorințele părinților, dar în acest caz adulții trebuie să cedeze.
Nu criticați ideea copilului. Psihologii spun că costumul de carnaval pentru copii nu este doar o chestiune de gust, dar, de asemenea, o oportunitate de a se exprima, de a ocupa un anumit loc în societate și de a-și demonstra caracterul. Dacă copilul va rugat să se îmbrace Spongebob, înseamnă că acest personaj vesel îi este apropiat, el așteaptă din partea voastră sprijin, și nu critici și comentarii de genul “Cât de prostesc este acest costum”. De fapt, costumul în care copilul se va prezenta în fața prietenilor sau a clasei poate fi o modalitate de a se afirma, de a atrage atenția, poate atrage atenția unei colegi de care timiditatea nu-I permite să se aproprie în pauze etc.. Mai mult decât atât, de exemplu, pentru un copil timid costumul de războinic poate deveni un fel de mască, în care încearcă să se comporte într-un mod nou, să se simtă curajos și puternic. Aici, din nou, alegerea personajului erou trebuie să fie făcută de copil, nu forțați copilul timid să se îmbrace într-un bătăuș, așteaptând modificări de personalitate.
Fiți pregătiți pentru eventuale deteriorări pe care le poate suporta costumul. Îndemânarea – o calitate foarte rar întâlmită la copii, astfel încât părinții ar trebui să fie conștienți de faptul că în timpul sărbătorii cu costumul se poate întâmpla, orice: să se rupă un nasture, să cadă penele, să se păteze, și pot fi enumerate multe alte potențiale probleme. Dacă costumul vă aparține atunci nu este nimic, dacă este închiriat, situația se complică, dar orice s-ar întâmpla părinții nu trebuie să de-a vina pe copil și să-i strice impresiile despre sărbătoare.
Сказочный мир
În salonul “Сказочный мир” este o mare varietate de costume la prețuri accesibile pentru sărbători, matineuri, sedințe foto și haine pentru copii pentru nunți și botezuri. Aici puteti gasi idei proaspete și costume exclusive, cum ar fi personajele Disney. O gamă largă de accesorii (coronițe, cercuri cu flori), fuste de fatin, jupoane.
Costume: Personaje de poveste (Alba ca Zăpada, Scufița Roșie), animale (pisică, vulpe), Halloween (vrăjitoare, Dracula, dovleac), Anul Nou (fulg de nea, iarna), Stitch, Cleopatra, Piratul Jack și altele.
- De vânzare: Nu. Închiriere: Da.
- Posibilitatea ajustării costumului individual.
- Preț chirie: de la 100 la 400 de lei.
- Adresa: Str. Eminescu, 5.
- Telefon: 068 986 456.
- www.facebook.com/сказочныймир
Mod Len
Salonul de închiriere «Mod Len» activează în capitala din anul 2000. Proprietara a absolvit Școala de Arte Plastice pentru copii A. Șciusev, Universitatea Politehnica din Moldova, specialitatea modelier tehnolog. Aici se creează toate costumele și rochiile, care sunt prezentate pentru închiriere, la fel vă ajută să le alegeți după culoare, stil și epocă. Aici sunt costume clasice și de carnaval, atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Costume: Personaje de poveste (astrolog, sultan, Shrek, Pinocchio), Anul Nou (oameni de zăpadă, pitici, pomi de Crăciun), de Halloween (vampiri, asistenta-criminală), animale, plante, fructe si legume, insecte, extratereștri și multe altele (mai mult de 1000 costume).
- De vânzare: Nu. Închiriere: Da.
- Preț chirie: de la 100 la 500 de lei (o medie de 150-250 lei).
- Adresa: Str. Cetatea Albă, 92.
- Telefon: 022 532 882, 069 030 747.
- www.modlen.md
Benefis
«Benefis» este singurul producător din țară a vestimentației pentru balet, încălțăminte și costume de scenă. Chiar de la începutul activității sale, compania oferă clienților produse de înaltă calitate. Linia pricipală de producere este: fuste de balet, costume de scenă care sunt cusute după tradițiile clasice și cele mai rafinate. În același timp, una dintre activitățile este cusutul costumelor de carnaval pentru copii și adulți.
Costume: Personaje de poveste, haine de epocă, tematice, naționale, de bal și costume orientale, costume pentru Halloween, tot felul de accesorii (pălării, mănuși, evantaie, peruci).
- De vânzare: Da (cea mai mare parte). Închiriere: Da.
- Posibil croitorie costume diferite.
- Costul de achiziție: o gamă largă de prețuri, detalii la vânzător.
- Adresa: str. Teatrală 6.
- Telefon: 022 213 256, 022 222 714.
- www.benefisshop.com
Vimur Kids
În atelierul «Vimur Kids» poți găsi ușor costume de carnaval pentru orice tematică, fie că este vorba de o de o sărbătoare de primăvară fie de Anul Nou. Pentru fete sunt prezentate o mulțime de rochii interesante cu teme florale, și pentru baieti – costume de prinț pentru toate gusturile.
Costume: Personaje de poveste (Aladdin, Zână, Zorro, Albă ca Zăpada), insecte (gărgăriță, albina), legume (morcovi, varză), animale (porc, pisică, căpriță), costume tradiționale și altele.
- De vânzare: Nu. Închiriere: Da.
- Preț chirie: de la 100 la 500 de lei.
- Adresa: Str. Studenților 7/1.
- Telefon: 022 838 584, 079 584 404.
- www.vimur.md
Carnaval
Obiectul principal de activitate al salonului «Carnaval» este de a crea colecții unice de carnaval, istorice, teatrale și costume pentru copii și adulți. Cele mai multe modele sunt inventate de meșterii salonului. În decorarea rochiilor și costumelor sunt folosite biser, mărgele de sticlă, paiete, pietre Swarovski, și multă muncă manuală.
Costume: costume clasice și costume frac pentru băieți, costume diferite pentru fete, eroi de filme și desene animate, flori și plante, anotimpuri, animale, și personaje fantastice și acvatice, eroi și cavaleri, costume pentru Anul Nou, Halloween și multe altele.
- De vânzare: Da. Închiriere: Da.
- Preț chirie: de la 50 la 500 de lei (o medie de 100-250 lei).
- Adresa: Str. București, 47.
- Telefon: 022 222 179, 022 213 219.
- www.carnaval.md
Foxtasy
Salon «Foxtasy» ofera spre închiriere o gamă largă de rochii de bal, costume de carnaval și accesorii pentru copii de vârstă școlară și de vârstă preșcolară. Principala caracteristică a salonului- înoirea în permanență a colectie de rochii pentru orice ocazie. Designerii au grijă nu numai de estetica modelelor, dar și de confortul lor și de costul relativ ieftin.
Costume: clasice, tematice (flori, insecte, păsări, animale, legume, fructe, personaje) naționale, toamnă, primavară, Crăciun.
- De vanzare: Nu. Inchiriere: Da.
- Preț închiriere: de la 200 la 380 de lei.
- Adresa: Str. Alba Iulia, 148/3 (de birou 2).
- Telefon: 022 516 794.
- www.foxtasy.com
Little Nista
În “Little Nista” sunt disponibile pentru vânzare și închiriere costume de carnaval și rochii de seară pentru fete de la 1 la 7 ani (tinute de Halloween până la 10 ani). Pentru sărbătorile sezoniere stocul de rochii se înoiește.
Costume: rochii de seară, costume de Crăciun, insecte (albine, fluturi), personaje (sirena, înger), rochiai originală (fusta cu LED-uri), și altele.
- De vânzare: Da. Închiriere: Da.
- Preț închiriere: de la 100 la 200 de lei.
- Telefon: 079 186 390.
- www.facebook.com/nistamd
Fairy Land
Salon “Fairy Land” oferă închiriere de Costume de carnaval, vestimentație pentru copii pentru nunti si botezuri, precum si accesorii (cercuri cu flori, centuri, jupoane) pentru copii cu vârsta cuprinsă între 4 și 10 ani.
Costume: păsări și animale (șoarece, urs, furnică), plante (floarea soarelui, narcise), personaje (mușchetar, Piero, Robin Hood), Anul Nou (Alba ca Zăpada, Babă de zăpadă), toamna (struguri, soare, dovleac), Halloween (Dracula , vrăjitoare) și altele.
- De vânzare: Nu. Închiriere: Da.
- Preț chirie: de la 200 la 400 de lei.
- Adresa: Str. T. Vladimirescu.
- Telefon: 060 888 848.
- www.fairyland.prom.md
Constec-Prod
Producator de Costume de carnaval SRL «Constec-Prod» creează costume în Moldova din anul 1998. Costume sunt vândute nu numai în țara noastră, dar și în Ucraina și Rusia. Gama de astăzi reprezintă mai mult de 250 de tipuri de costume pentru adulți și copii, în fiecare an numărul de modele crește. Pe site-ul companiei au loc de multe ori concursuri în care poți câștiga reduceri și alte cadouri.
Costume: Personaje de poveste (magician, “Незнайка”, “Кощей”), animale (pinguin, maimuță, paianjen), legume și fructe (banane, usturoi), anotimpuri, costume naționale (Republica Moldova, Ucraina, orientale), și altele.
- De vânzare: Da. Închiriere: Nu.
- Costul de achiziție: de la 220 la 636 de lei. Cumpărare se poate face online sau în în piața Tiraspol din Chișinău.
- Telefon: 022 472 707, 079 407 260.
- www.maskarad.md
TrioLux
Una dintre activitățile «TrioLux» – închirierea și vânzarea de costume de carnaval pentru copii. O varietate bogată de costume pentru mascarada permite la orice ocazie să găsiți anume acel costum care se va memora și va fi asociat doar cu emoții pozitive.
Costume: super-eroi și benzi desenate (Ninja, Piratul Jack), flori, fructe și legume, personajele din basme (pătrunjel, orientale), personaje Disney (Princess Belle, Rapunzel, Ariel), animale, de Anul Nou (fulg de nea, pom de Crăciun, Moș Crăciun) , istoric (soldat roman, Petru I, Gladiator) și altele.
- De vânzare: Da. Închiriere: Da.
- Preț chirie: de la 100 la 800 de lei.
- Costul de achiziție: 200-1650 lei.
- Telefon: 060344973 (Sculeni) 060 738 350 (verificare), 069 457 207 (Center).
- www.triolux.md
Atelier de creație Natalia și Vitali Deli
În atelirul de creație Natalia și Vitali Deli se poate nu numai de închiriat, dar, de cusut costume pentru ședințe foto, tablouri, 3D-modele. Din costumele gata sunt prezente costume de carnaval pentru adulți și copii.
Costume: Costume Anime (selecție largă, inclusiv adulți), kimono-uri, insecte (albine, insecte, cărăbuș, musca zumzăitoare, păianjen), printesa, elfi, pirat, vrăjitoare, și altele.
- De vanzare: Nu. Închiriere: Da.
- Se poate de cusut individual.
- Pret chirie: 400 lei.
- Telefon: 079 663 623.
- www.deli.md
Синеокая
Salonul “Синеокая” ofera costume de închiriat și de vânzare unice pentru copii. Diferite imagini și personaje, în care copii vor putea simți magia sărbătorii. În plus pe lângă costume puteți găsi o mare varietate de peruci, masti, pălării, accesorii (aripi, ochelari, umbrele, evantaie).
Costume: rochii de seară, fuste, costume de flori, animale (de pui, cocoș), insecte (albine, fluturi, gandaci), fenomene naturale (soarele, curcubeu, primăvara) și altele.
- De vânzare: Da. Închiriere: Da.
- Preț chirie: 150 lei.
- Adresa: Str. Stefan cel Mare (strada pasaj Ismael.); Igor Vieru 20.
- Telefon: 079584554 (Center), 022 486 070 (verificare).
- www.parik.md
Teatrul Mic
Salonul “Teatrul Mic”, după cum susțin creatorii este un univers conceput pentru copii, care oferă o gamă largă de costume pentru carnaval festivități și matineuri. Salonul oferă costume noi interesante pentru dezvoltarea lumii artistice a copiilor. Costumele sunt realizate din materiale de înaltă calitate și sunt atent selectate pentru dezvoltarea creativității și imaginației copilului pentru a găsi talentul ascuns din fiecare copil.
Costume: animale (veverita, lup), personaje de poveste (clovn, Peter Pan, Ben 10), fructe și legume (ceapă, mere), insecte și păsări (albine, vultur), costume de Crăciun (Babă de zăpadă, Elf), costume pentru Halloween (Frankenstein, vârcolac), costume clasice și rochii elegante.
- De vanzare: Nu. Închiriere: Da.
- Preț chirie: de la 100 la 330 de lei.
- Adresa: Str. Mircea cel Batran, 13/1.
- Telefon: 060 147 800.
- www.teatrulmic.md
Fiesta
Salon “Fiesta” oferă băieților și fetelor sute de costume interesante si amuzante pentru orice ocazie. Costume de carnaval și teatrale, rochie de seară, o varietate de pelerini, pălării și accesorii sunt disponibile pentru închiriere în condiții avantajoase. În fiecare sezon gama salonului se împrospătează cu noi colecții tematice.
Costume: rochii de seară și de bal, costume pentru băieți, animale, fructe și legume, eroii, evul mediu (Princess, oameni de știință), caractere (pirate, orientale), natura (soarele, luna) și altele.
- De vânzare: Nu. Închiriere: Da.
- Preț chirie: de la 70 până la 400 de lei.
- Adresa: Str. A. Russo, 8/1.
- Telefon: 022 444 442.
- www.fiesta.md
Mascarad
În salonul «Mascarad» pe primul loc stă grija pentru confortul copiilor în costume festive, motiv pentru care hainele cusute din țesături naturale, piele si blană, astfel încât să nu ofere discomfort pielii copilului. Toate costumele sunt exclusive, un al doilea costum identic nu vei găsi. Dacă comandați două costume la al doilea primiți reducere de 50%, la comandarea a patru costume pentru sărbătorile anului, al cincelea este gratuit.
Costume: O colecție de costume de la “Hollywood” (rochii originale) Colectia de iarna (urs polar, ianuarie, fulg de nea), colecție de toamnă (toamna, rândunele, insecte, legume), costume fabuloase (“Незнайка”, gâscă, ) Halloween (diavolul, vrăjitoare, Dracula) și altele.
- De vanzare: Nu. Închiriere: Da.
- Preț chirie: de la 200 la 350 de lei.
- Adresa: Bd. Moscovei, 15/1.
- Telefon: 022 449 555, 067 414 142.
- www.balmaskarad.md
Alegria
Salon «Alegria» este specializat în rochii de mireasă și de seară, accesorii, dar una dintre activități presupune și costumele pentru copii. Cei mai tineri oaspeți ai salonului vor putea găsi aici rochii de seară, iar dacă urmează un carnaval, atunci puteți alege din sutele de costume interesante și distractive pentru orice ocazie.
Costume: costume, rochie de seară, de printi si printese, Personaje de poveste (Alba ca Zăpada, Scufița Roșie, Malvina), animale (vacă, cocoș), costume populare (moldovenești, orientale, rusești), plante (ghindă de stejar, vinete) și altele.
- De vanzare: Nu. Închiriere: Da.
- Preț chirie: 80 lei.
- Adresa: Str. Decebal, 76 ( biroul 315).
- Telefon: 022 890 920, 022 661 989, 079 431 338.
- www.salonalegria.com
Trioelegant
În salonul «Trioelegant» este prezentă o gamă largă de costume de carnaval pentru copii de orice vârstă. Aici puteți închiria și cumpăra nu numai costumele festive, dar și diverse accesorii legate de tematică. Se poate de cusut costume la comandă. Pantofi sunt de asemenea disponibili pentru închiriere pentru ocazii speciale.
Costume: Crăciun (Moș Crăciun,Regina Zăpezii), animale (vulpe, câine-udel, cal), personaje (Motanul încălțat, Aladdin, Carlson, Țigani), fructe și legume (pepene verde, dovleac), Halloween (Batman, Zorro ), flori, anotimpuri, profesii (medic, polițist), și altele.
- De vânzare: Da. Închiriere: Da.
- Preț închiriere: de la 200 la 300 de lei.
- Adresa: Str. Tighina, 33.
- Telefon: 022 279 535, 068 716 462.
- www.trioelegant.com.md
Costume de închiriere
Chiria costumelor de carnaval pentru orice ocazie la matinee și sărbători, de la simpli îngeri și zâne la costume extravagante de Super Men și altele.
Costume: Naționale (moldovenești, romi), animale (arici, iepure), personaje (“Matriosca”, manechini, Faraon, extratereștri, astronom), Halloween (Brownie, Goblin, fantoma), și altele.
- De vânzare: Nu. Închiriere: Da.
- Preț chirie: de la 50 la 150 de lei.
- Adresa: Str. Minsk, 49/1.
- Telefon: 022 557 369, 069 784 997.
- www.mascarad.ucoz.ru