Hell Run 2018: Istoria misterioasă a Grădinii Botanice
Se povestește că, mulți ani în urmă, un băiețel se plimba prin Grădina Botanică. Mergea acolo să rupă crengi de prin copaci, să calce în picioare iarba și florile, să sperie păsările. I se părea ceva foarte amuzant, de aceea venea în parc în fiecare zi.
Și într-o bună zi, venind din nou în parc, când florile erau deja ofilite, iar copacii și-au lepădat frunzișul, băiatul a observat că în jur nu mai erau păsări. S-a mirat și s-a supărat, pentru că nu mai avea ce distruge. Și băiatul s-a dus să caute păsări, arici sau alți copii.
Așadar, a tot mers prin tot parcul, de-a lungul cărărușelor. Însă cărărușele nu se mai terminau, iar în parc tot pustiu era. Și cu cât mai departe se îndrepta, cu atât mai puține întâlnea în cale: mai întâi au dispărut tufișurile, apoi au dispărut copacii, mai apoi s-au pierdut și cărările, a rămas doar pământul negru, pe care a mers și a tot mers băiatul... Până a dispărut și el. De atunci nu l-a mai văzut nimeni prin Grădina Botanică. Doar că, în fiecare an, în ultima sâmbătă a lunii octombrie, toți cei care vin la o plimbare în parc, aud vocea băiețelului, care caută drumul spre casă. Dar, deocamdată, nu-l poate găsi.
Se zice că, dacă umbli prin parc în acea seară și vezi lumina unui felinar venind spre tine, trebuie să fugi cât te țin picioarele, că de nu, băiatul te va înșfăca de mână și te va duce cu sine!
Tu decizi, dacă e adevărat sau ba.
Amintim, cursa de alergare Hell Run by Naturalis va avea loc pe 27 octombrie, în Grădina Botanică, începând cu ora 18:00. Dacă încă nu v-ați înregistrat, o puteți face pe site-ul: https://hellrun.md.