Lionel Messi, numit Ambasador pentru Turism Responsabil al Organizaţiei Mondiale a Turismului
Sursa foto: GiveMeSport
„Apreciat ca fiind unul dintre cei mai buni jucători de fotbal din toate timpurile, Lionel Messi se alătură Organizaţiei Mondiale a Turismului (UNWTO) pentru a promova valoarea turismului responsabil”, se arată într-un comunicat transmis luni de forul internaţional.
„În timpul călătoriilor mele am avut ocazia să cunosc alte culturi şi societăţi, precum şi alte modalităţi de a vedea lumea. Organizaţia Mondială a Turismului, ca agenţie specializată a Naţiunilor Unite, lucrează pentru a face turismul o sursă de dezvoltare şi sunt fericit că mă pot alătura acestei misiuni de promovare a turismului responsabil”, a declarat Lionel Messi.
În comunicatul UNWTO, Lionel Messi este dat ca „un exemplu de talent şi de muncă constantă”, fotbalistul fiind „admirat în întreaga lume”.
„Messi este un sportiv unic şi un exemplu al modului în care voinţa şi munca constantă dau rezultate bune. Este o mare onoare ca Messi să se alăture UNWTO şi altor personalităţi binecunoscute în promovarea valorilor pozitive şi a beneficiilor pe care le reprezintă turismul”, a declarat Zurab Pololikashvili, secretarul general al Organizaţiei Mondiale a Turismului.
Messi este primul jucător de fotbal din istorie care a câştigat cinci titluri „Balonul de Aur” - primele patru fiiind câştigate consecutiv - şi patru titluri „Gheata de Aur”.
Lionel Messi se alătură, astfel, fotbalistului spaniol Fernando Hierro şi antrenorului spaniol Vicente del Bosque, ca fiind primele personalităţi pe care UNWTO le numeşte „pentru a promova legăturile dintre sport şi turism şi pentru a promova puterea transformatoare a turismului responsabil”, se mai arată în comunicat.