• Română
    • Русский
    • English

Tradiții și obiceiuri în noaptea de Halloween

Mama.md a selectat câteva tradiții și obiceiuri de Halloween, care vă vor ajuta să creați o atmosferă plină de mister în noaptea de 31 octombrie.

Simbolul acestei sărbători este dovleacul sculptat. Iar pentru că Moldova este o țară plină de roadă, cu siguranță găsiți un dovleac pe cinste. Trebuie să-i sculptați ochii și gura, iar în centru să puneți o lumânare. Această tradiție își are originile în Irlanda și este numită „jack-o’-lantern” (lanterna lui Jack). Potrivit acesteia, felinarul din dovleac luminează calea spiritelor.

Iar dacă am ajuns să vorbim de spirite, se consideră că în noaptea de Halloween, sau cum i se mai spune, Ziua Tuturor Sfinților, pe pământ vin suflete bune și rele, iar pentru a le îndepărta pe cele rele, trebuie să te deghizezi tu însuți în spirit rău pentru a le evita. De aici vine și obiceiul de a purta costume înfiorătoare în această zi.

Și pentru că în ziua de azi Halloweenul și-a pierdut din semnificația religioasă, costumele tinerilor sunt cele mai diferite, în ultimii ani devenind populare măștile unor supereroi, a vedetelor sau a unor personaje din filme și desene animate. Dar cu siguranță nu vor lipsi scheletele, monștrii, fantomele, vrăjitoarele și vampirii.

Printre decorul de Halloween se numără și unele elemente ale toamnei, cum ar fi sperietorile de ciori, dovlecii și cocenii de porumb. De asemenea, culorile specifice acestei sărbători sunt negru și portocaliu.

Cel mai mult se bucură de această sărbătoare copiii. În țările străine aceștia se costumează și merg din casă în casă, spunând „trick or treat”. Astfel, gazdele sunt obligate să le dea dulciuri, altfel riscă să fie speriați. Tinerii mai curajoși însă merg în această noapte, a Halloween-ului, în cimitire și se distrează făcând ocultism și spiritism. Din păcate, sau din fericire, aceste tradiții sunt mai puțin practicate pe la noi.

În schimb, avem frumoasa tradiție de a alerga cu toată familia în cadrul HellRun, cursa costumată de noapte care va avea loc pe 28 octombrie, la Grădina Botanică. Deja vă puteți înregistra, accesând acest link.

Înregistrați-vă, pregătiți cel mai original costum și veniți să alergați 4 kilometri în cadrul unicei curse de noapte din Moldova.